Eram marea așternută peste ținutul pustiu al sufletului tău. Ocupam golurile singurătății situate în abisurile tale lăuntrice. Îți hrăneam floarea fericirii cu seva din adâncul mării. Valurile mele încercau să te curețe de petele amintirilor care se infiltraseră pe fiecare compartiment al sufletul tău. Apa mării mele îți uda nisipul fierbinte al resentimentelor tale lăsându-l imaculat pentru o lungă perioadă de timp. Acalmia valurilor te purta departe de groapa visurilor moarte, călăuzindu-te către un nou drum al speranței, drumul iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu